Inițial vroiam să scriu sec: o altă utopie, însă mi-am adus aminte de anumite lucruri și, brusc, am devenit acid. Post-ul se referă, în special, la oamenii din vârful piramidei.
Ce reprezintă omul superior ? Un om și atât, nimic in plus, nimic în minus. Pentru alții reprezintă oameni cu diverse calități: capacitate intelectuală deosebită, spirit filozofic dezvoltat, etc. De fapt, acești oameni care au investit foarte multă energie într-o direcție și, într-un final, au ajuns la nivelul la care e greu să te suporți; așa că, hai să ne declarăm oameni superiori.
Mie mi se pare că foarte mulți nu se mai suportă, mai pe romanește, suferă de smecherie. Unii suferă degeaba, iar alții suferă pe bună dreptate si despre cei din urmă scriu acum; prima categorie trebuie pur și simplu ignorată. Eu cred că ajungi la un anumit nivel, pe verticală, investind energie. Alții, considerați inferiori, nu investesc energia pe verticală ci pe orizontală, dar este vorba de aceeași energie.
Investiția pe verticală este investiția masivă făcută doar într-un domeniu; să zicem școala, familia etc; investiția pe orizontală se face în mai multe domenii, fără o intensitate considerabilă.
Găsirea unei rase umane superioare, deși nu există, i-a fascinat pe mulți. Hitler știm ce vroia să facă; la fel și Ceaușescu. Ideea, decretul din 1967, lui Ceașcă n-a fost rea, dar era o prostie ce vroia el să facă.
Acum, ceva mai de actualitate. Rothschild & co se cred și ei oameni superiori. Spre deosebire de cei de mai sus, e foarte probabil ca ăștia de acum să reușească pentru că lucruri au o altă culoare. Ceașcă a impus decretul, pe când la Rothschild oamenii vin de “bună voie”
; în plus planul are o vechime de aproape 100 de ani.
Am mai spus și-n alte post-uri că lucrurile trebuie să evolueze in mod natural, nu să impună cineva un sistem de orice fel. Cam atât despre acest subiect….