Încep ușor, cu o scurtă analiză a unui articol care promovează universitățile din afară: 53 de români învaţă în liceele private din Elveţia. Plătesc câte 50.000 de euro/an. Gigeii ăștia aruncă bomba pe piață: 50.000€/an te costă să te școlarizezi în Elveția. Un om obișnuit ce crede? Mamă ce barosani sunt copii ăștia care studiază în Elveția, bravo lor că au părinții bani, astea-s elitele generației următoare etc. E clar, unde-s bani mulți e și calitate, dar nu e chiar așa….
Eu chiar nu pricep de unde au elvețienii ăștia bani; la master sunt 2-3 elvețieni, iar la Phd chiar 1-2 elvețieni. Probabil că nu fac “Computer Science”, dar totuși m-am aștept să fie numărul ceva mai mare. În fine, nu ăsta e scopul acesei reflexii. Vreau să vorbesc mai mult despre sistemul de învățământ. Eu sunt foarte bucuros că am făcut bachelor-ul (aka cei 4 ani de facultate) la Politehnică, Calculatoare. La sfârșitul facultății știam să fac ceva și puteam să-mi câștig o bucată de pâine, oricât de rea ar fi ea. Ideea e că am fost învățat (desigur, a fost și nevoia) să fac ceva, ceva practic. Ori ăștia de aici sunt foarte teoretici (n-am nimic cu teoria, dar dacă n-o combini cu ceva e fix 0) și sunt 100% sigur că mulți ar muri de foame într-un sistem prost cum e cel din România. Dacă iei un român, care supraviețuiește în România, și-l pui să traiască în Elvetia, sigur o să ajungă șmecher. Ori mie mi se pare că elvețienii ar cam muri de foame dac-ar trăi pe la noi 
.
Eram într-o discuție cu niște colegi despre industrie și universitate. Eu explicam că industria are părți bune și mai puțin bune, la fel ca academia. În programare, degeaba gândești dacă nu știi să și implementezi ceva. Până la urmă, dacă ajungi într-o situație nasoală (gen nu mai ai bani) atunci codul te poate scoate din foame, nu faptul că știi tu Dijkstra sau un algoritm pentru Travel Sales Person în O(n). Chiar nu interesează pe nimeni asta și șefu’ vrea să vadă cum se plimbă ceva pe ecran; abia dup-aia îți marcă banu’ și-ți poți cumpăra o pâine. În fine, e povestea lungă și o colegă mi-a spus “mie-mi place să gândesc, nu să programez”. Dar a zis-o așa la modul, eu sunt deșteaptă și gândesc, tu ești mai prost și programezi. Deși un sâmbure de adevăr există în afirmația ei, nu pot fi de acord cu ce spune. Degeaba gândești profund ca un fund dacă n-ai bani de pâine și-ți e foame. Problema cu gânditorii e că au nevoie de negrișori care să implementeze. Sunt destui negrișori care n-au nevoie de un senior software architect/senior research scientist in algorithms design să-ți scrie sortare a unor date. Deci ce e mai bine, negrișor sau gânditor? Eu cred în combinația dintre cele două; să fii în stare să gândești dar să știi și să implementezi. Că până la urmă, viața e o luptă nu o distracție.
Tot despre categoria asta de oameni care zic “noi gândim” și-i lăsăm pe negrișori să facă treaba murdară. Foarte mulți din ei au bani din inerție sau de la o fundație, ONG, facultate, whatever. Ideea e că entitatea aia rulează bani și are atât de mulți bani încât nu prea contează că-ți dă și ție o bursă. Caz concret, bursa la EPFL e de 16.000 CHF/an care e o nimica toată pentru câți bani rulează facultatea. Ce e frustrant e că au dat burse unora care au rezultat mai slabe decât bine, și vorba aia eu lucrez pe două proiect, iar pentru un examen nu mă pot pregăti mai mult de o zi. Tocmai șmecherii ăștia care au bani din cauză că-s bursieri sub aripa unui brand puternic (sunt și bursieri foarte șmecheri, dar nu-s toți!) încep să sufere cu chestii de genul: “eu gândesc, eu nu vreau să mă jegăresc pe mâini lucrând la ceva”. Vine rima aia celebră de la Paraziții: “Ce-o să faci când tac-tu n-o să-ti mai dea bani?”. Nu știu, mie mi se pare că mulți oameni au bani nemeritați. Ce-o să facă după ce termină? Pai o să facă foarte bine, asta e clar! Dar contează foarte mult și drumul pe care ai mers să ajungi șmecher. Foști colegi de liceu și-au făcut masterele în afară și probabil acum câștigă bine. Unii cu bursă, alții fără; din ăștia fără bani, unii cu bani de acasă, alții cu bani din combinații. Cei fără bursă și cu bani de acasă probabil o să câștige foarte bine, dar care a fost prețul? Poți să-i compari cu cei care și-au făcut ei tot?
Am fost la o prezentare în Logitech. Pe scurt oamenii ăia sufereau de ei. Deși au enginering background, ei fac “product marketing” și “we try to push as much as low level work in China, because there the workforce is very cheap”. Bun, nu-i nimic rău să muți toată producția în China. Dar s-ar putea să ai o mare problemă: îți cade economia locală. Ce scoți pe mere dai pă pere (na că am evitat cacofonia!). Eu cred că în curând chinezii o să zică: gata, ne facem noi departament de marketing și renunțăm să mai lucrăm pentru voi. Până la urmă, de ce să platești un om care scrie anunțuri pe Facebook cu 10.000$/lună? Doar că e elvețian?
Deci, școala românească e chiar ok. Nu materia în sine contează și nici profesorii, ci colegii crescuți cu greu/puțin. România m-a învățat cum să supraviețuiesc. Dacă mă nășteam în altă parte cu siguranță n-aș fi reușit ce-am reușit. Mie-mi pare rău de țară și încerc să înțeleg de ce nu merge; sunt sigur că e mult mai mult decât clasica placă: “politicienii fură”. Mai am multe de zis și n-am timp să recitesc ce-am scris (probabil că unele fraze n-au sens). Revin.
