Chiar mă gândeam zilele astea la problema asta și cred că sunt contractele făcute în așa fel încât: 1. prețul de reziliere a contractului e mai mare decât valoare resurselor, 2. austriecii nici nu vor să audă de rezilierea contractului. Așa că, rămâne varianta în care le iei resursele cu forța . Asta înseamnă naționalism (românii trebuie să exploateze resursele României) și socialism (ne ajutăm între noi, cerând un preț corect al produselor obține din prelucrarea resurselor – benzină etc.). Daaaar, ce înseamnă naționalism și socialism? Nazi. Mda, deci mie mi se pare că s-a reușit distrugerea sentimentului de naționalism combinat cu cel de socialism; dacă cineva te suspectează de ceva, imediat zice că ești nazist și ai cam îmbulinat-o (grecii i-au acuzat pe nemți că sunt naziști, când nemții au început să pună condiții pe un eventual împrumut primit de Grecia de la UE).

Hai să-i blamez și eu pe nemți pentru alte chestii decât cele făcute în WW2. În primul rând, dacă faci ceva și nu convine licuriciului cel mare atunci ai cam dat de belea; vor încerca să te acuze de nazism și dacă reușesc să dovedească ceva, atunci s-a terminat cu tine. Chestia asta are legătură cu exploatarea resurselor unei tări; dacă vei încerca rezilierea unilaterală a unui contract păgubos cu austriecii, atunci știi ce te așteaptă.

În al doilea rând, propaganda cu supremația rasială a avut un impact însemnat în drepturile omului. La ora actuală, dacă ești rasist, toți o să zică că ești nazist. Eu nu sunt rasist, dar sunt antiminorități; nu îmi plac colorații, de orice fel, în galben și negru. Dacă Franța ar interzice imigrația oamenilor pe motive de culoare, atunci s-ar scrie în ziar “Franța nazistă”. Dacă Franța nu rezolvă problema asta, atunci peste 50 de ani va fi neagră . Dacă România ar fi invadată acum de chinezi imigranți, atunci n-ar avea cum să oprească valul și copii noștri vor învăța că Traian și Decebal erau gălbejiți .

Nu pute, dar am văzut în US oameni săraci. Poate nu erau americani, poate erau mexicani sau alți emigranți mai mult sau mai puțin legali (și eu am statut de emigrant într-un stat european). Eu cred că sărăcia e relativă și depinde de câți oameni sunt mai înstăriți decât tine. Dar, totuși, o limită inferioară există și m-am simțit ca acasă la periferia Seattle-ului. Absolut nicio diferență față de cartierul Inel 1; străzi cu gropi, oameni plictisiți și ceva mizerie.

Ca și părere personală, cred că America îi expirată; am impresia că în zilele noastre contează ca fiecare cetățean să facă treabă bună și să întrețină infrastructura existentă. Cu X ani era în regulă să nu-ți faci banii și să invadezi Vietnamul pentru a recupera investiția; acum nu cred că mai merge. După părerea mea US înseamnă: clădiri imense, distanțe foarte mari, oameni masivi (sunt multe persoane solide, nu grase) și o distribuție neuniformă a veniturilor (poate și americanii ar trebui să tragă mai tare dacă nu le ajung banii).

Densitatea de șmecherie (indice de șmecherie raportat la suprafață) este mai mare în Elveția, și e normal să fie așa având în vedere că ăsta e locul unde au ajuns banii evreilor din WW2. Mai presus decât atât, mai toți șmecherii lumii își bagă banii în Elveția. Elveția îmi face și mai mult cu ochiul, pentru că nu fac o oră cu mașina până la cel mai apropiat magazin și aglomerația e mai mare (după standardele mele, zona Seattle e puțin locuită).

Nu am avut niciun coleg american în România, dar la EPFL văd că sunt ceva studenți americani; n-or fi suficient de buni pentru MIT etc. sau cine știe, poate am dreptate că US nu mai e ce-a fost .

Eu chiar nu pricep de unde au elvețienii ăștia bani; la master sunt 2-3 elvețieni, iar la Phd chiar 1-2 elvețieni. Probabil că nu fac “Computer Science”, dar totuși m-am aștept să fie numărul ceva mai mare. În fine, nu ăsta e scopul acesei reflexii. Vreau să vorbesc mai mult despre sistemul de învățământ. Eu sunt foarte bucuros că am făcut bachelor-ul (aka cei 4 ani de facultate) la Politehnică, Calculatoare. La sfârșitul facultății știam să fac ceva și puteam să-mi câștig o bucată de pâine, oricât de rea ar fi ea. Ideea e că am fost învățat (desigur, a fost și nevoia) să fac ceva, ceva practic. Ori ăștia de aici sunt foarte teoretici (n-am nimic cu teoria, dar dacă n-o combini cu ceva e fix 0) și sunt 100% sigur că mulți ar muri de foame într-un sistem prost cum e cel din România. Dacă iei un român, care supraviețuiește în România, și-l pui să traiască în Elvetia, sigur o să ajungă șmecher. Ori mie mi se pare că elvețienii ar cam muri de foame dac-ar trăi pe la noi .

Eram într-o discuție cu niște colegi despre industrie și universitate. Eu explicam că industria are părți bune și mai puțin bune, la fel ca academia. În programare, degeaba gândești dacă nu știi să și implementezi ceva. Până la urmă, dacă ajungi într-o situație nasoală (gen nu mai ai bani) atunci codul te poate scoate din foame, nu faptul că știi tu Dijkstra sau un algoritm pentru Travel Sales Person în O(n). Chiar nu interesează pe nimeni asta și șefu’ vrea să vadă cum se plimbă ceva pe ecran; abia dup-aia îți marcă banu’ și-ți poți cumpăra o pâine. În fine, e povestea lungă și o colegă mi-a spus “mie-mi place să gândesc, nu să programez”. Dar a zis-o așa la modul, eu sunt deșteaptă și gândesc, tu ești mai prost și programezi. Deși un sâmbure de adevăr există în afirmația ei, nu pot fi de acord cu ce spune. Degeaba gândești profund ca un fund dacă n-ai bani de pâine și-ți e foame. Problema cu gânditorii e că au nevoie de negrișori care să implementeze. Sunt destui negrișori care n-au nevoie de un senior software architect/senior research scientist in algorithms design să-ți scrie sortare a unor date. Deci ce e mai bine, negrișor sau gânditor? Eu cred în combinația dintre cele două; să fii în stare să gândești dar să știi și să implementezi. Că până la urmă, viața e o luptă nu o distracție.

Tot despre categoria asta de oameni care zic “noi gândim” și-i lăsăm pe negrișori să facă treaba murdară. Foarte mulți din ei au bani din inerție sau de la o fundație, ONG, facultate, whatever. Ideea e că entitatea aia rulează bani și are atât de mulți bani încât nu prea contează că-ți dă și ție o bursă. Caz concret, bursa la EPFL e de 16.000 CHF/an care e o nimica toată pentru câți bani rulează facultatea. Ce e frustrant e că au dat burse unora care au rezultat mai slabe decât bine, și vorba aia eu lucrez pe două proiect, iar pentru un examen nu mă pot pregăti mai mult de o zi. Tocmai șmecherii ăștia care au bani din cauză că-s bursieri sub aripa unui brand puternic (sunt și bursieri foarte șmecheri, dar nu-s toți!) încep să sufere cu chestii de genul: “eu gândesc, eu nu vreau să mă jegăresc pe mâini lucrând la ceva”. Vine rima aia celebră de la Paraziții: “Ce-o să faci când tac-tu n-o să-ti mai dea bani?”. Nu știu, mie mi se pare că mulți oameni au bani nemeritați. Ce-o să facă după ce termină? Pai o să facă foarte bine, asta e clar! Dar contează foarte mult și drumul pe care ai mers să ajungi șmecher. Foști colegi de liceu și-au făcut masterele în afară și probabil acum câștigă bine. Unii cu bursă, alții fără; din ăștia fără bani, unii cu bani de acasă, alții cu bani din combinații. Cei fără bursă și cu bani de acasă probabil o să câștige foarte bine, dar care a fost prețul? Poți să-i compari cu cei care și-au făcut ei tot?

Am fost la o prezentare în Logitech. Pe scurt oamenii ăia sufereau de ei. Deși au enginering background, ei fac “product marketing” și “we try to push as much as low level work in China, because there the workforce is very cheap”. Bun, nu-i nimic rău să muți toată producția în China. Dar s-ar putea să ai o mare problemă: îți cade economia locală. Ce scoți pe mere dai pă pere (na că am evitat cacofonia!). Eu cred că în curând chinezii o să zică: gata, ne facem noi departament de marketing și renunțăm să mai lucrăm pentru voi. Până la urmă, de ce să platești un om care scrie anunțuri pe Facebook cu 10.000$/lună? Doar că e elvețian?

Deci, școala românească e chiar ok. Nu materia în sine contează și nici profesorii, ci colegii crescuți cu greu/puțin. România m-a învățat cum să supraviețuiesc. Dacă mă nășteam în altă parte cu siguranță n-aș fi reușit ce-am reușit. Mie-mi pare rău de țară și încerc să înțeleg de ce nu merge; sunt sigur că e mult mai mult decât clasica placă: “politicienii fură”. Mai am multe de zis și n-am timp să recitesc ce-am scris (probabil că unele fraze n-au sens). Revin.

Totuși hai cu mai multe despre Elveția. Ce interesează pe toată lumea? “Gagicile” . Elveția are mulți internaționali (chinezi + africani) și vecini turiști (Italia, Franța, Germania), deci mi-e cam greu să-mi dau seama dacă o persoană e sau nu de naționalitate elvețiană. Îmi plac mult fetele de aici (cred și eu după ce-am stat 4 ani în Regie…), sunt multe blonde (naturale!) cu ochii albaștri și se cam îngrijesc (cheltuie pe înfrumusețare cât cheltui eu pe mâncare + cazare). Cred că localul în care am petrecut cel mai mult timp este Mc Donalds și am văzut o grămadă de gagici . Unele au piercinguri sau tatuaje (bleah!) și se îmbracă provocator. Trebuie menționat că pe aici sunt 19-26 grade Celsius, deci nu pot să iasă chiar despuiate pe afară, cum se procedează pe la noi. Hai să n-o mai lungesc, chiar mi-au plăcut multe elvețience (blonde cu ochii albaștri, gen ariene așa) și m-aș fi băgat în seamă cu ele, dar nu știu limba franceză.

Tot aici am văzut ce-a mai rapidă agățare. 10 secunde i-au trebuit unuia să plece cu niște tipe. Omul s-a pus la masă, lângă mine, își făcea cafeaua și pac a intrat pe felie cu una. Nu prea am înțeles ce-au vorbit, dar după foarte puțin timp, tipa l-a invitat să vină cu ele la o plimbare. Și dus a fost. Ia să încerc și eu, poate mă lipsesc de vreo elvețiancă putred de bogată care să mă întrețină .

Peisaje sunt frumoase, au foarte multă verdeață și arată mai bine ca în poze. Infrastructura e foarte bine pusă la punct și prețurile pentru serviciile en-detail sunt foarte mari. Caz concret, un abonament pe transportul în comun costă 40 CHF și un bilet 3 CHF; dacă mergi la facultate te costă 6 CHF / zi.

Mi se pare că aici e greu să-ți găsești de lucru pe domeniu; poate din cauză că și orașul e relativ mic. Eu sunt programator (software engineer sau whatever), îmi caut de lucru și nu-mi prea răspunde lumea la mailuri; e posibil să conteze și faptul că sunt român. Am observat că munca de jos o fac imigranții; majoritatea vânzătorilor pe care i-am văzut erau de culoare neagră sau galbenă.

Weekendul trecut am fost până la lacul Geneva și am trecut printr-un parc. Am văzut floarea soarelui plantată într-o vecinătate a parcului (nu-mi dau seama dacă era chiar în parc) și tind să cred că Elveția e super optimizată. Bilete de călătorie se iau în special de la automate (oamenii care vindeau bilete au fost puși să facă altceva util) și au un metrou fără șofer cu care am venit azi la EPFL.

Mi se pare că sunt socialiști și investesc masiv în: turism, agricultură și construcții (tot timpul repară ceva, am văzut foarte multe macarale). Oamenii sunt foarte de treabă (au să-ți dea rest până la ultimul cent), își cer scuze chiar dacă nu e vina lor (aici mai greșesc și eu, dar mai ales țăranii care încep cu: băga-mi-aș …) și îți zic mulțumesc pentru orice chestie. Am avut unele discuții cu elvețieni și cred că au prea mulți bani pentru cât de inteligenți sunt . Mi se pare că românii au foarte mult potențial (și sunt 22 de milioane, nu 7 ca elvețienii), dar și-l irosesc pentru că legile încurajează nemunca.

Îți amintești la școală cum râdeau unii de tine că ai luat 9 și-ai învățat fără număr, iar unu care n-a învățat deloc a luat 7? Eu știu că românii preferă 300 de lei nemunciți decât 500 munciți. Ce mai zici că la noi sunt foarte mulți asistați social…..E ok să fii ajutat, dar nu în sensul de ajutor de la noi. Oamenii trebuie ajutați să se integreze în industrie, să intre pe piața muncii și să facă ceva util. Din ce-am înțeles, în Elveția dacă-ți amenajezi grădina și nu o îngrădești atunci nu plătești impozit. Și statul român ar trebui să încurajeze astfel de practici, să scadă din impozite în cuantumul unor servicii publice. Până la urmă scopul e “get things done” (să se facă treabă și pe la noi).

Cam atât. O să revin cu alte informații.

Cea mai bună întrebare la ora asta este: “ce faci mai departe?”. Mi se pare firesc să ai niște scenarii de viitoar și ținând cont că am fost la o conferință de foresight, cred că am următoarele variante: master în țară, master în afară, angajare în țară, angajare în străinătate. Nu îmi pun problema unei familii pentru că mișcarea feministă își face treaba prea bine(glumesc). Pentru a lua o decizie trebuie să analizez sistemul în care mă aflu.

M-am operat la degetul mare de la piciorul stâng (aveam o unghie incarnată) și a doua zi m-am prezentat la policlinică pentru schimbarea bandajului. Programul era de la 14 la 21 și eu am ajuns la 16; evident, nu mai era nimeni acolo. Acest personal medical își merită salariul? Să nu mai zic c-am fost vreo 3 zile la ei să-mi facă o intervenție chirurgicală ușoară; de fiecare dată am așteptat 1 oră după care am plecat pentru că aveam de livrat chestii (am scris în introducere ce lucrez). Pentru primul bandaj mi-a cerut 20 de lei, cică asigurarea medicală nu acoperă și acest serviciu; nu e cam mult pt un amarât de bandaj cu betadină? Bun, nu era nimeni acolo dar eu trebuia să-mi schimb bandajul. M-am dus la spitalul municipal (cel de la Eroilor) și am intrat la urgentă; acolo doctorul X m-a trimis la doctorul Y, iar doctorul Y m-a trimis la doctorul X. Eram destul de obosit, în ziua aia alergasem prin oraș să fac un transfer bancar în Elveția, așa că am ridicat puțin tonul când am ajuns din nou la doctorul X. I-am spus că sunt aici doar pentru a-mi schimba bandajul; acesta a venit personal cu mine la doctorul Y pentru a-i explica situația. În cele din urmă o asistentă foarte drăguță (ca atitudine) mi-a schimbat bandajul. Yey, a fost bine, m-am putut încălța în pantofi. Nu pricep, de ce este așa mare diferența între spitale; în unele se face treabă bine, iar în altele lumea se mișcă în realuare. E clar că nu există motivație; ar trebui să se plătească diferențiat, în funcție de rezultate. Nu așa, toată lumea ia același salariu, doar că unii muncesc de le sar capacele, iar alții freacă menta în forță.

Următorul episod din filmul “aventuri în sistemul statului” este despre eliberarea unui pașaport. M-au secat de aproximativ 300 de RON și am fost în 3 locuri diferite: CEC, trezorerie și secția de pașapoarte din București. Când completam cererea m-a întrebat polițista ce întâlțime am; i-am răspuns și a zis “nu cred”, după care eu am început să explic și mi-a replicat “nu ți-a cerut nimeni explicații”. Ok, ce contează e că mi-a vorbit de sus, deși își ia salariul din cauza mea. La trezorerie era dezmăț total; erau cam 10 funcționari și 3 polițiști la intrare. Era o zi de luni și gaborii povesteau ce grătare au încins în weekend. Funcționarii și ei povesteau chestii, nu știu ce, cert e că am așteptat cam 10 minute la caserie să plătesc. Risipa de timp n-a fost însă și la CEC, acolo casiera s-a mișcat cu talent și m-a rezolvat repede.

Acum c-am terminat facultatea, stau și mă gândesc dacă a meritat sau nu. Da, a meritat; a fost mișto, am învățat multe lucruri, am învățat să mă descurc, să supraviețuiesc cum s-ar zice. Dar nu sistemul educațional a fost principalul actor. Strict vorbind de facultate, are cursuri destul de ok, multe din ele sunt foarte actuale; problema e că nu sunt ținute bine, adică modul de predate lasă de dorit. Am observat că e foarte important mediul în care înveți; în România mediul înseamnă colegii, infrastructură nu prea este. Am avut colegi buni, am învățat multe de la ei, în special pe partea de organizare.

Bun, deci de ce atâtea povești? Unde vrei să ajungi? Vreau să știu ce fac mai departe. Hai să analizăm fiecare variantă; variantele se pot combina.

1. Master în țară e o variantă sigură; sunt multe locuri la buget pentru masterele de la UPB și nu cred că e o problemă să intru aici. Dar, ce fac la master? Învăț niște chestii și ce fac cu ele? Unde le aplic? Hai să nu uităm că Romania nu prea face cutting-edge software; și nici profii de la facultate nu prea sunt implicați în așa ceva. Avantajele pe care le văd sunt că mai înveți chestii și nu pierzi contactul cu universitatea.

2. Master în afară sună tentant, mai ales că suntem în UE și putem călători cu pașaportul în spațiul Schengen. Dezavatanje sunt destule, dar salarizarea este net superioară și proiectele dezvoltate au impact mai mare. Te așteaptă universițăți mai bune, proiecte mai interesante și oameni mai civilizați.

3. Angajare în țară pentru a plăti costurile vieții. Este și asta o idee, mă angajez undeva și aștept ziua de salariu. Probabil o să lucrez la ceva cât de cât interesant și-o să fie bine. Mai merg acasă, mai una alta; în weekend grătare, vara la mare. Viață bunicică.

4. Angajare în străinătate. Sună tentant, suntem în UE și nu e chiar așa de greu să te angajezi în occident. Avantajele sunt destule, mai ales materiale; plus că lucrezi ca lumea.

Deci, ce urmează? Pe care din cele 4 cărări vreau s-o iau? Am lucrat la noi (2 internshipuri și 1 colaborare de lungă durată) și a fost destul de ok; n-am murit de foame și n-am ieșit în stradă să fac grevă. Am intrat la master la EPFL, în Elveția, și vreau să-mi continui studiile în afară. Singura problemă e de natură financiară; n-am suficienți bani să rezist acolo prea mult. Nu prea am ce face, merg acolo să-mi caut de muncă și poate o să găsesc. Dacă nu găsesc, mă întorc în țară și aplic în alte părți la anu’. Mă simt ciudat că merg acolo ca un haiduc, fără suport. Îmi și imaginez cum o să-mi caut de muncă în Zurich; hai că tre’ să fie fain! Sper să fie bine!

O chestie care nu-mi place în Romania, pe lângă oameni, e că ne-au îndatorat guvernanții la FMI. Și încă se îndatorează. Și încă merg în pierdere. Nasol, nu vreau să stau să plătesc eu ce pagubă fac alții; datoria pe cap de locuitor am înțeles c-ar fi de 4000€. Dacă o firmă n-are bani ce face? Dă faliment. Să intre statul în faliment și cu asta basta. N-am eu chef să muncesc degeaba pentru statul altora. Mă repet, sunt bugetari care fac treabă și sigur își vor găsi de muncă “in the wild”.

Reducerile alea sunt de formă, important era să concedieze oameni sau să-și extindă producția. Ce atâta poveste? Ai 10 oameni care mănâncă 10 pere și tu produci 2 pere; ori faci mai multe pere, ori te apuci de mere, ori dai afară 8 oameni. În privat cum se concediază în masă, iar la buget nimeni nu mișcă nimic? Mulți îl laudă pe Isărescu, dar a ținut adevărul ascuns și implicit ne-a mințit. Păi sunt tare curios cât e cursul real, 1€ = 5 lei? Nu mai au ei bani să țină cursul sus, așa că o să fie jale mare când s-or scumpi toate. Una peste alta, la toamnă o să avem impozite mărite .

Acum, sunt frustrat că lumea a devenit socialistă. Toată mass-media vorbește de solidaritate. Ce solidaritate? V-ați tâmpit? Eu nu vreau să fiu solidar cu ăștia care sparg banii la stat și acum nu mai au ce roade. De muncă este fără număr, dar nu prea mai e “easy cash”, cam ce vrea toată lumea: învârți 3 hârtii și iei 10 milioane. Oricum, românu preferă să ia 200 de RON nemunciți decât 500 de RON munciți. Hai, la muncă! Că ne-am odihnit destul…

La revedere!

M-am decis să scriu acest comentariu după ce am citit un interviu cu Sebastian Vlădescu. Mare atenție am acordat comentariilor.

Primul comentariu: “Emilia: Probabil ca cei 750 de roni cu care voi fi platita de la 1 iunie sunt un mare huzur”. Dacă nu-ți convine, de ce nu pleci dragă pe un salariu mai mare? Sau e prea bine sa învârți niște hârtii la stat și să iei bani? Ia gândește-te că trebuie să produci bunuri în economia reală dacă vrei să mănânci. Și da, hârțogăraia de la stat nu e un bun în economia reală.

Următorul comentariu: “@Emilia atat meriti, da-te drrakului de patzakina !”
Atitudinea e de român prost, deși s-ar putea să aibe dreptate. A zis Emilia ce produce? Sincer, eu m-aș mulțumi cu 750 de RON și să nu fac nimic util. Poate ne lămurește cât produce și poate-o să-i dăm dreptate.

Un comentariu puțin mai interesant: “Un singur lucru trebuie sa-l stie d-l Vladescu: PENSIONARII AU MUNCIT ZECI DE ANI PENTRU TARA si AU COTIZAT IN MOD CORECT, DECI SI-AU CASTIGAT DREPTURIE LA PENSII. Lucratorii din mediul privat nu au dreptul moral sa se lege de pensionari”. Pai măi inteligentule, tu mănânci bani? Ce produse vrei tu să dezvolți acum să le ai peste 50 de ani când ieși la pensie? E logic că din banii tăi se plătesc pensionarii de acum, iar tu îți vei lua pensia din banii copiilor/nepoților tăi. Dar tocmai aici e șmecheria, populația a îmbătrânit și urmările deciziilor lor de a avea un singur copil, deși Dumnezeu le-a dat mai mulți, se vor vedea cât de curând; nu doar la Judecata de Apoi. Într-adevăr, SUA și Anglia s-au confruntat cu o problemă de genul ăsta; și cum au rezolvat-o? simplu, au importat muncitori din lumea a treia. Să revin la pensionari; știu că pensionarii merită o pensie, dar mai știu că nu vreau să muncesc pe degeaba. Adică, cu ce e vinovat un contribuabil că părinții lui au vrut doar un copil? De ce trebuie el să țină în cârcă doi pensionari? Echilibru obții dacă numărul de copii e cel puțin 2. În fine, despre reducerea populației există o întreagă teorie și nu cred c-are rost s-o discut acum.

Un comentariu care pune punctul pe i: “Guvernantii din Grecia au inghetat pensiile iar guvernantii nostri ,mai catolici decat Papa,vor sa le reduca cu 15% !!!!!! Deci in loc sa starpim evaziunea fiscala (40%din PIB-sanchi ! este mult mai mare….) si pe “dragutii” de evazionisti guvernantii Romaniei lovesc tot in amarati”. Corect, problema în această țară este evaziunea fiscală.

Cel mai tare comentariu: “Dar la stat lucreaza: medici, asistente, profesori, asistenti sociali, functionari de ghiseu in primarii, polistii de la rutiera, cercetarea stiintifica, si-or mai fi si altii”. Corect, avem medici și asistente, într-un sistem sanitar infect; nu toți sunt șpăgari, eu chiar m-am operat în zona ochiului drept și doctorița mi-a refuzat pliculețul. Avem profesori, dar ce produc aceștia? Niște analfabeți; am mai scris într-un post că sistemul de invățământ e limitat de industrie și invers. Degeaba scot ei super absolvenți dacă la noi se fac doar call centere. Funcționarii de ghișeu știm cu toții cât de enerva(n)ți sunt; polistii după ce că-s inapți sunt și slab pregătiți. Lângă magazinul Unirea o țigancă florăreasă citea destinul din palma unei polițiste; altă ocupație n-avea. O întreb dacă știe cum pot să ajung pe un bulevard(deci nu străduță) din apropiere și mi-a zis că nu știe. Pai cum mă, ești polițist și nu știi zona în care lucrezi? (poate sunt eu absurd). Cică cercetarea stiintifica; se face așa ceva la noi? A auzit cineva ceva despre chestia asta? Eu nu…..

Deci dragi români jupâni, nu vă mai bazați așa de tare pe o pensie amărâtă. Statul NU vă poate garanta o pensie pentru că aceasta depinde de generațiile următoare. Dacă natalitatea va fi 0.1(destul de probabil, după cum evoluează lucrurile), atunci sigur nu veți avea ce mânca la bătrânețe. Chiar dacă plătiți 1000€/lună la fondul de pensii. Punct.

Un comentariu foarte amuzant: “Popor roman, e timpul sa concediati un Basescu, un Isarescu, un Vladescu, pe toti politicienii care au furat bunul public timp de 20 de ani si nu s-au indrituit sa construiasca sosele, autostrazi, sa asigure un venit mediu lunar de 900 de euro acum, tehnica inalta!”. Pai băi inteligentule, tu știi cât trebuie să muncești pentru 900€? De ce ar vrea cineva să-ți asigure un asemenea venit, când TU nu ești în stare să ți-l asiguri. Hai că deja sunt povești….

E clar că problema e în oameni, nu e nimeni orientat pe rezultate. Să producă ceva. Să facă ceva. Să facă el chestii din care poate pune ceva pe masă. Problema la noi e destul de actută și nu se poate rezolva decât într-un mod brutal. Nu, nu o altă revoluție/lovitură de stat. Putem emigra foarte ușor; (m)UE ne așteaptă.

Sunt uluit de ce se întâmplă în România. Nu am locuit într-o altă țară să am experiență hands-on, dar după rezultate îți poți da seama că sunt puține state în care jaful e la drumul mare. Am scris în mai multe posturi că nu stăm prea bine la capitolul calitatea omului(asta ca să fiu finuț); încă există mentalitatea PCR (pile, cunoștințe și relații) și mulți “și-au găsit ceva”/”au fost băgați de un unchi la o agenție de stat”. Care sunt factorii care influențează calitatea oamenilor? Ia să ne gândim ce se întâmpla în trecut cu oamenii care vroiau să facă ceva, să schimbe sistemul. Cei care s-au împotrivit sistemului au murit; cei care erau potențiali dușmani ai sistemului au murit. Bine că nu-s polonez să mă gândesc că trăiesc din cauză că înaintașii mei n-au recunoscut crimele făcute de sovietici în pădurea Katyn, ba chiar au dat vina pe naziști; dacă arătau lumii care este adevărul atunci erau uciși. Aha, deci au trăit doar “prietenii” sistemului și, în acele vremuri, sistemul nu vroia oameni peformanți. Uite-așa suntem unde suntem…

De ce am scris postul ăsta? În primul rând pentru că sunt foarte dezamăgit de ce se întâmplă la noi. Statul e ca o mașină de tocat bani care nu produce mai nimic. Acum vrea și mai mulți bani, vrea să crească taxele și impozitele. Ce primesc eu de la stat dacă plătesc dările astea? Învățământ slab/neperformant, sistem sanitar infect și străzi prost făcute; am uitat eu ceva? Statul trebuie privit ca o firmă și dacă are probleme atunci acționează în consecință; dacă îți scad vânzările(colectările de taxe & impozite) atunci tai din slujbe. Ori te extinzi pe alte segmente de piață ori dai afară, punct. Eu sunt deja la a treia firmă la care lucrez și sigur mi-aș găsi de muncă dacă se desființează agenția la care lucrez. Ah, dar stai că la stat nepotismul e în floare și mă doare inima să dau afară din neamuri. Era vorba aia: te angajezi la stat și ai contract pe viață.

Apoi, problema e că la stat nu prea lucrează oameni profesioniști și mai toate proiectele lor sunt făcute de alte firme. Un lucru relativ bun este faptul că, după câștigarea licitațiilor, firmele fac treaba statului. E aparent ok, pentru că obții un preț bun, dar știm că realitatea e cu totul alta. Prețurile sunt umflate și mulți angajați de la stat stau degeaba.

Câtă ură pe tine mă baiatule….vrei să lași oamenii fără slujbe. Vreau să se facă treabă și să nu muncească alții pentru toți. Nu vreau să muncesc să țin 4 pensionari și 3 funcționari. Evident, mulți oameni de la stat își pot justifica activatea, dar nu toți… Și stați calmi, am lucrat cu statul și cu oameni de la stat, vorbesc în cunoștință de cauză, nu așa ca să mă aflu în treabă.

Aha, deci mare parte din banu’ public se duce în salarii și proiecte externalizate. O parte din proiecte se pot justifica, dar nu toate. De 1 mai am fost la mare și am văzut carnavalul lu’ pește prăjit. Peste 100 de fete îmbrăcate în haine de sex-shop defilau prin Mamaia. Cine le-a plătit pe astea? Statul, evident. Eu nu vreau să plătesc taxe și impozite pentru ca ăștia să arunce cu bani în modele acestei generații. Mai mult decât atât, la un moment dat toate fetele s-au oprit și au pozat lângă niște băjeți cu mașini tunate(nu era niciun Maserati acolo, hiu). Euforia se putea citi pe fața tuturor: fetele zâmbeau și trecătorii făceau poze cu ele; până și maicamea le-a făcut vreo două poze. Ce-i trist este că se promovează astfel de lucruri; fetele tre’ să fie îmbrăcate sexy și băieții tre’ să aibe mașini bengoase.

Deci mă doare sufletul că plătesc multe milioane impozit la stat. Mă doare sufletul să văd ce fac ăștia cu banii; îi aruncă pe toate prostiile. Mă doare sufletul să văd cum alții o freacă și tu muncești pentru ei. Mă doare sufletul să văd că vor să mărească taxele și impozitele; adică să ia cu japca ce faci tu. Nu mă mai doare sufletul și abia aștept să plec. Nu știu unde, oriunde, sigur e mai bine ca aici. M-am săturat să văd cum învârți niște hârtii și câștigi milioane.

Să dați faliment!

Hai lasă că noi suntem în rRomania, iar aici se vorbește doar în milioane de lei vechi și în multe sute de mii de șomeri. Important e unde poți/vrei să ajungi. Postul acesta se referă la două tipuri de a motiva un om să facă ceva pentru el: motivarea pozitivă și motivarea negativă. Cum se motivează la noi în țară? Cum se motivează în SUA, dar în vestul EU?

Când eram în școală generală, părinții, adică mama, m-au motivat negativ: mă certau când nu-mi făceam temele, țipau când luam o notă mică etc. În liceu motivația a devenit neutră; adică nimeni nu m-a mai motivat, poate doar eu. Și cred că atunci a început motivația pozitivă; îmi ziceam: uite dacă fac exercițiile astea atunci o să iau 10 la mate și o să mă descurc la fizică. Mama nu mă mai putea motiva negativ pentru că nu mai avea influență asupra mea; era ușor să-i ascund un eșec/o notă proastă.

Pai bine, bine, dar care-i scopul? Cred că rostul meu e să nu fac umbră degeaba (până acum am făcut, de mâine sper să nu mai fac!).

La facultate motivația e clar pozitivă și nu vinea neapărat de la profesori/asistenți; dacă înveți foarte bine C-ul și algoritmică atunci poți comite un patch în mainline-ul kernelului de Linux și toată lumea îți va fi recunoscătoare (yea, right!). Acum mă simt motivat să lucrez la ceva pentru că “shareholder-ul” (aoleo ce corporate sună) mi-a zis că e ok când de fapt totul era praf. E de preferat să motivezi o persoană zicându-i: “uite ce fain ar fi dacă …”, decât să-i zici: “bă ce infect lucrez, nu ești în stare de nimic”.

De ce cred eu că tipul de motivație face diferența? (Comparația o fac după rezultate/medie) Când eram în școala generală, eram mediocru (cu greu intram în top10); în liceu eram printre codași (să zic că intram în top20), dar în facultate mă descurc foarte de bine (sau iluzia e destul de bună). Și mă compar cu persoane de pe specializarea mea, nu cu oameni de la filozofie sau litere. De ce s-au schimbat raporturile de forță? Vei zice: tu ești la o facultatea mai slabă; de fapt, nu e deloc așa . Cred că răspunsul stă în motivație; mulți învățau bine în generală/liceu pentru că erau motivați negativ de părinți, iar când au căpătat o oarecare independență, influența motivației venite de la părinți s-a dus spre 0. Fără motivație, nici cel mai bun (dpdv genetic) nu poate face mare lucru. Altfel, eu nu găsesc vreo explicație.

S-a “liberalizat” piața și treptat lucrurile s-au mutat din ograda statului în cea a privatului. Având mulți angajați și puține obiecte de activitate, statul a început să ofere condiții din ce în ce mai proaste angajaților lui. Evident, la chestia asta contribuie și corupția; putem ignora acest amănunt pentru că logica e aceeași. M-aș axa pe profesori și pe grevele pe care aceștia le fac.

Sunt de acord că salariile lor sunt o mizerie; dar absolvenții, ca și mine, nu cumva sunt tot niște mizerii? Of, sper că nu te-am jignit. Vreau să analizez puțin chestia asta și întreb: ce fel de modele sunt profesorii pentru elevii lor? Ce vede acum un elev la un profesor? Îi poate fi profesorul un model? NU, un nu evident; toată lumea vrea să fie Gigi Becali sau Monica Columbeanu. Ar trebui profesorii să ne fie modele și dacă da, de ce nu reușesc să fie?

Pentru a fi un model pentru elevii săi, un profesor trebuie să demonstreze că noțiunile pe care le predă sunt utile în viața de zi cu zi sau într-un domeniu specific. Spre exemplu, un profesor de matematică poate să justifice materia pe care o predă? Cum? Mulți profesori nu colaborează cu industria și nu au ceva palpabil care să ateste că ei “fac bani” din noțiunile pe care le predau. Ce vreau să zic e destul de simplu: elevii de acum vor să învețe lucruri care contează, nu chestii care s-ar putea să le folosească, eventual după ce au decedat.

Vreau să insist și încerc cu un exemplu. Un profesor de fizică lucrează ca inginer într-o firmă/regie de stat(RAJA, RADET etc). Ce vede elevul? învățând fizică ajunge să lucreze într-un domeniu. Care e situația actuală? Profesorii nu lucrează în industrie, nu au bani și nici ei nu pot demonstra că noțiunile pe care le predau sunt utile. Dacă ar fi utile atunci n-ar face bani din ele?

Problema e destul de complexă și educația, sub forma actuală, merge într-o direcție greșită. E clar că lucrurile se vor schimba și procesul de educație are nevoie de mari ajustări. Altfel, o să ne educăm acasă noile generații.

La cât mai puține greve!